INFORMARE privind modificarea și completarea Ghidului specific aferent apelurilor de proiecte cu titlul POR/2018/3/3.1/C/1/BI, POR/2018/3/3.1/C/1/7REGIUNI și POR/2018/3/3.1/C/1/ITI, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea C – Iluminat

20 Iulie 2018

În data de 20.07.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de modificare și completare a Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR/2018/3/3.1/C/1/BI, POR/2018/3/3.1/C/1/7REGIUNI și POR/2018/3/3.1/C/1/ITI, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea C – Iluminat public (cu modificările și completările ulterioare), în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.

Astfel, principalele modificări vizează:
• includerea parteneriatului constituite între unităţile administrativ-teritoriale şi autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale, precum şi orice alte autorităţi/instituţii publice care pot contribui la buna implementare a proiectului
• eliminarea obligativității prezentării avizului Consiliului Concurenței


• prezentarea documentelor de proprietate în funcție de activitățle propuse a se realiza prin proiect
• obligativitatea prezentării documentului de împuternicire în situația semnării cererii de finanțare și a anexelor acestora de către o altă persoană decât reprezentantul legal al solicitantului/liderului de parteneriat
• obligativitatea prezentării documentului prin care solicitantul își dă consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Forma consolidată a Ghidului specific este publicată pe site-ul www.inforegio.ro.