Uniunea Europeana     Guvernul Romaniei   Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice   Instrumente Structurale 2007-2013

Palatul Patriarhiei din Bucureşti va fi restaurat cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional

29 Octombrie 2012

Palatul Patriarhiei va fi consolidat şi restaurat cu bani europeni şi de la bugetul naţional, dar şi de la beneficiar, şi va fi introdus în circuitul turistic. Ministrul dezvoltării regionale si turismului, Eduard Hellvig şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au semnat astăzi, 29 octombrie, contractul de finanţare pentru proiectul Lucrări de restaurare, consolidare şi protecţie a monumentului Palatul Patriarhiei Bucureşti, al cărui beneficiar este Patriarhia Română.

Proiectul vizează:

 

Restaurarea şi consolidarea Palatului Patriarhiei din Bucureşti, în vederea conservării şi valorificării patrimoniului cultural naţional şi creşterii importanţei culturii şi religiei în rândul cetăţenilor romani;
Creşterea atractivităţii Municipiului Bucureşti în rândul segmentului consumatorilor de turism cultural, prin introducerea Palatului Patriarhiei în circuitul turistic şi permiterea accesului publicului în incintă;
Diversificarea produselor şi serviciilor turistice locale prin înfiinţarea, în cadrul Palatului Patriarhiei, a unui muzeu în care vor fi expuse publicului obiecte de cult din colecţia expoziţională a Patriarhiei Române.
Astfel, Palatul Patriarhiei, cu o suprafaţă de 16.120 mp, va fi consolidat şi restaurat, urmând a fi deschis publicului şi introdus în circuitul turistic al regiunii Bucureşti-Ilfov. Totodată, în incinta Palatului Patriarhiei vor fi înfiinţate un Punct de informare şi un muzeu.

"Este unul dintre cele mai importante proiecte de finanţare culturală semnat până astăzi în România; un proiect care va deveni realitate în 30 de luni şi care face parte din strategia pe care am iniţiat-o la nivelul ministerului de promovare a turismului cultural. România are un potenţial extraordinar în această zonă a turismului, ca atare preocuparea noastra este din ce în ce mai accentuată. Am convenit cu Prea Fericitul Părinte Patriarh să semnăm un memorandum de colaborare între Patriarhie şi minister, astfel încât viitoarele finanţări să vizeze bisericile, cu precădere pentru pictură exterioară, astfel încât să putem introduce în circuitul naţional şi internaţional valori de patrimoniu cultural ale României insuficient exploatate, în prezent", a declarat ministrul Eduard Hellvig.

Pe durata derulării lucrărilor de reabilitare vor fi create 4 noi locuri de muncă permanente şi 192 de locuri de muncă temporare. Ca urmare a implementării proiectului, se aşteaptă atragerea unui număr de minim 50.000 de turişti care să viziteze Palatul Patriarhiei în primul an de la finalizarea lucrărilor.

Valoarea totală a proiectului este de 84,9 de milioane de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRT este de 67,23 de milioane de lei (reprezentând 98,00 % din valoarea totală eligibilă a proiectului), iar contribuţia beneficiarului este de 1,37 milioane de lei.

Finanţarea va fi asigurată prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe Axa 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de interventie 5.1 - Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe.